Trandafirul iernii
This offer ends in:
- Stock: In Stock
- Model: CC437
- ISBN: 978-606-732-272-9
În acest roman emoționant despre perioada hidoasă a celui de Al Doilea Război Mondial, în care planurile temporale se întrepătrund și se influențează reciproc, o întâlnim pe Grace Tonquin, o americancă dintre quakeri, care lucrează neobosită în Vichy, Franța, pentru a salva copii evrei de ghearele naziștilor.
După ce reușește să traverseze munții Pirinei cei plini de pericole, Grace se întoarce acasă în Oregon împreună cu doi copii, frate și soră, ai căror părinți au căzut victime ale războiului cumplit. În ciuda faptului că Grace și soțul ei îi iubesc pe Élias și Marguerite ca pe propriii lor copii, ecouri din trecutul lui Grace și traumele lăsate de Holocaust reușesc să dezbine familia Tonquin.
După mai bine de cincizeci de ani de la dispariția lor, Addie Hoult sosește la Lacul Tonquin, cu speranța că va reuși să dea de urma familiei Tonquin. Pentru Addie, dezlegarea misterului care domnește în jurul acestei familii este o chestiune de viață și de moarte cu repercusiuni directe asupra preaiubitului ei mentor, Charlie, care se luptă cu o boală genetică. Deși Charlie refuză să vorbească despre legăturile sale cu familia Tonquin, găsirea lor este singura cale de a-i salva viața și de a închide rănile supurânde ale trecutului său.
Despre autoare
Melanie Dobson este o autoare de succes și foarte apreciată de public și de casele de editură deopotrivă. De-a lungul timpului, cărțile sale au fost recompensate cu mai multe distincții, dintre care amintim premiile Carol, Christy, Audie și premiul publicației ForeWord Magazine. Melanie a obținut licența în jurnalism la Liberty University și titlul de master în comunicare la Regent University. Dintre romanele ei publicate în limba română amintim: Șoaptele vântului și Ascunsă printre stele.