Piatră
lângă piatră, zidul se va ridica din nou pentru a împrejmui cetatea lui
Dumnezeu Când primește vestea că zidul Ierusalimului este dărâmat și
porțile lui sunt arse, Neemia, cu inima mâhnită, caută călăuzirea lui
Dumnezeu în post și rugăciune. Primind o învoire neașteptată de la
slujba lui de paharnic al împăratului persan Artaxerxe, Neemia pornește
spre Ierusalim, cu scopul de a reconstrui zidul cetății – fără să-i
treacă prin minte ce primejdii îl așteaptă la sosire. Căpeteniile din
țările învecinate îi devin cei mai mari dușmani, plănuind chiar să-l
omoare pe Neemia pentru ca lucrările de reconstrucție să se sisteze pe
veci. Între timp, o secetă lăsase țara calică, până acolo că multe
familii erau gata să-și dea copiii ca sclavi numai să nu moară de foame.
Încheiere a seriei „Cronicile întoarcerii din exil”, volumul Pe această temelie
surprinde, prin prisma câtorva personaje, istoria reconstruirii zidului
cetății Ierusalim. Ilustrând credința care strălucește în mijlocul
asupririlor, povestirea din Vechiul Testament oferă speranța că, în
ciuda aparențelor, îndurarea lui Dumnezeu rămâne peste cei credincioși.
Autor |
Autor |
Lynn Austin |
Format |
Format |
13.5 x 20.5 cm |
Nr. Pagini |
Nr. Pagini |
430 |