Epicentru

Oare ni se întâmplă mai multe azi decât se întâmplau pe vremuri? Suntem mai expuși din punct de vedere evenimențial decât în trecut? De ce resimțim fiecare știre ca pe ceva important, de ce ducem anumite evenimente până la paroxism? Ne-am pierdut oare detașarea sau suntem atât de incapabili de a citi realitatea? Iată întrebări care ne iscodesc involuntar privind spre corul de analiști ce ne explică (aproape) totul. De fapt, în accepțiunea mea, nu pățim mai multe decât înaintașii noștri, doar că accesul nostru la informație a crescut amețitor. Trăim într-o lume ce se exhibă pe sine în cel mai comercial mod cu putință. Durerile și exaltările semenilor noștri le putem privi la televizor. Anumite evenimente se gonflează flagrant, altele sunt inventate pur și simplu.

Pe un astfel de fond, am plăcerea să vă prezint o voce care face diferența. Este vorba de Joel C. Rosenberg, unul dintre cei mai prolifici specialiști în ceea ce privește Orientul Mijlociu. Cartea lui (publicată în 2006, în original) a apărut și în limba română sub titlul: Epicentru. Editura Scriptum (Oradea) merită toată aprecierea. E o cutezanță să oferi potențialilor cititori o lucrare ce sună destul de pompos, dar care – în realitate – să fie o lucrare de înaltă ținută. Frământările actuale din Orientul Mijlociu vor avea impact asupra viitorului tău - ne previne, în subtitlu, autorul. Pentru a vă face o impresie asupra acuității lui Rosenberg, rețineți vă rog următorul amănunt. La 11 septembrie 2001, când Turnurile Gemene se prăbușeau sub ochii înlăcrimați ai americanilor, el tocmai își finaliza thriller-ul politic intitulat Ultimul Jihad. Acțiunea romanului gravita în jurul unui eveniment: radicalismul islamic folosind avioane de pasageri în misiuni kamikaze. Încă un amănunt: aceste atacuri erau îndreptate – în roman – împotriva unei metropole americane ce-și trăia viața într-o dulce inerție. Evident că după o asemenea prevestire, fie ea și romanescă, Rosenberg a fost întors pe toate părțile. De unde să fi știut? Ei bine, după cum va recunoaște, n-a știut de undeva anume. El doar a citit evenimentele consumate deja, le-a investigat pe cele în curs de derulare și a prevăzut evenimente viitoare pe baza celor dintâi.

După cum recunoaște și în Epicentru, el crede că evenimentele viitoare pot fi prezise cu o acuratețe maximă, în măsura în care ne facem timp să studiem zona cea mai fierbinte de pe glob: Orientul Mijlociu. Înarmat cu lecturi serioase, frunzărind presa ultimelor decenii, mereu în căutarea oamenilor influenți ai vremii, Rosenberg face aici un adevărat tur de forță. Cartea conține deopotrivă istorie, reportaj și preziceri. Totul este argumentat cu rigoare, ispitele fanteziste fiind anihilate din fașă. Punctul de plecare sunt atacurile teroriste din septembrie 2001. Editura care-i publicase Ultimul Jihad îl stimula să scrie încă ceva în acest gen. A și făcut-o. Înainte ca războiul declarat de SUA Irakului, înainte de prăbușirea regimului Saddam Hussein și, implicit, a înființării guvernului provizoriu în Irak, el a scris un alt roman politic ce debuta cu moartea lui Yasser Arafat și un președinte american ce se străduia să mențină pacea în Orientul Mijlociu. Urma se poarte titlul Ultimele zile și să apară la doar câteva zile după ce SUA a declarat într-adevăr război Irakului (19 martie 2003). Din nou lucrurile aveau să se lege ca într-o profeție deschisă, din nou avea să fie interpelat și îndelung analizat.

Urmând aceeași inerție predictivă, s-a gândit să continue acțiunea printr-un al treilea roman de aceeași factură. Așa s-a născut Opțiunea Ezechiel, unde personajul principal este un dictator ajuns la putere în Rusia post-sovietică. Se insinuează alianța militară dintre Rusia și Iran, o alianță în care forța nucleară era, de fapt, întreaga miză. Imediat după lansare (24 iunie 2005), asistam la ascensiunea de nestăvilit al lui Putin, mandat după mandat. Și iată cum evenimentele se leagă, iar crusta subțire dintre ficțiune și realitate e spulberată de evidențe. Epicentru este o carte-concluzie la cele precedente. Romanele trebuiau încheiate, să zicem, printr-o proză avizată. Autorul nu-și propune altceva decât să tragă anumite concluzii de bun simț. Încearcă să aducă evenimentele la zi, printr-o documentare impresionantă, apoi să le așeze la locul potrivit. Conexiile se încheagă într-o manieră naturală. Problema resurselor naturale deține și ea un loc binemeritat. Nu prea este loc de speculații, fapt lăudabil în fond. Rosenberg nu-și permite o asemenea abordare, mai ales datorită prestigiului său în plan diplomatic și scriitoricesc.

Evenimentele sunt trecute prin cele trei filtre de ordin religios: iudaismul, creștinismul și islamul. Monoteismele, așadar, sunt prinse în vârtejul vremurilor. Aici se poartă întreaga bătălie, deși noi vedem la televizor doar efectele. Iubitor de Scriptură, autorul face analogii interesante între anumite texte vechitestamentare și anumite episoade recente. Prin urmare, nu profețește el, ci se bazează – hermeneutic vorbind – pe ceea ce Biblia a prezis deja. Avem aici o istorie factuală, evenimențială a începutului de secol. Nu se cade într-un mesianism facil, nu se arogă nici o pretenție neavenită. Acest profet straniu (cum îl numea Dallas Morning News), pune pe tapet subiecte mereu actuale și trage serioase semnale de alarmă. Nu voi intra în amănunte, pentru că n-ar fi drept. Aveți dreptul de a savura această carte, pagină cu pagină, pentru a remarca forța ei argumentativă. Viitorul lumii depinde de ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, locul unde cele trei monoteisme își dispută istoria. A ne face că nu observăm e riscant, a fi copleșiți de teamă e ineficient. Suntem chemați, prin urmare, la un realism vizionar. Suntem aduși la zi, în timp ce suntem petrecuți prin istoria milenară a lumii. Absolut fascinant!