Nu ce am pierdut conteaza.
Important e ce am gasit.
Eram în varsta de doar saptesprezece ani cand Dumnezeu mi-a cerut tot ce aveam... sanatatea, sperantele, independenta, visele, libertatea si mobilitatea. Mi le-a luat pe toate. Am fost atat de manioasa pe El încat am încercat sa Îl dau la o parte.
În mod neabatut, Dumnezeu m-a tinut tot mai aproape.
Privind în urma, acum, dupa patruzeci de ani, înteleg ca Dumnezeu a schimbat fiinta mea si m-a vindecat –
mi-a vindecat inima si mintea – pe caile cele mai neasteptate, facandu-mi parte de rubinele întelepciunii Lui, ale unei credinte de neclintit si ale experientei îndurarii Lui despre care va pot aduce acum marturie.
A fost un troc echitabil acesta al libertatii furate si a scaunului cu rotile în schimbul pietrelor de rubin ale întelepciunii dobandite? Raspunsul e un da absolut. În acest timp am stat si am învatat la picioarele Domnului Isus, acceptand vindecarea în felul în care ne-o acorda Dumnezeu, chiar si atunci cand ne razvratim în manie, teama si disperare.
Aceasta carte nu este despre ce am pierdut în acel accident de înot cu atata vreme în urma. Este despre întelepciunea pe care mi-a dat-o El ca sa îmi traiesc viata într-un duh de victorie în confruntarea cu dezamagirile si provocarile carora fiecare dintre noi trebuie sa le facem fata.
Viata remarcabila si lucrarea lui Joni au fost o mare sursa de inspiratie pentru mine. Toti avem ce învata de la ea. Va recomand acesta carte plina de putere si inspiratie.
- Chuck Colson
fondator Prison Fellowship
Raiul are o încapere speciala pentru Joni si Ken. O camera încapatoare pentru toti oamenii care, asemenea mie, vor sa le spuna „Multumim!” Si fiecare dintre noi – prieteni, cititori, ascultatori – îsi va astepta randul, cu toate ca stim ce vor spune ei. Vor arata înspre Cristos: „Multumiti-I Lui”
- Max Lucado
autor si pastor
Daca nu ma lasi sa mor, atunci fa bine si arata-mi cum sa traiesc.
Tragicul accident de înot a lasat-o pe Joni Eareckson Tada paralizata tetraplegic pentru întreaga viata. Joni Îl blama pe Dumnezeul care o zdrobise si apoi se îndepartase, întorcandu-i spatele. Zacand pe spate în camera de spital, ea se dezlantuie si Îi adreseaza cuvinte usturatoare:
Dumnezeule, îi aduci pe oameni în aceasta lume doar ca sa respire, sa manance, sa îmbatraneasca si sa moara? Arunci zarurile si îi lovesti cu paralizie dupa cum se nimereste . . . sau le trimiti un mic cancer . . . un mic sindrom Down?
Apoi mania i s-a preschimbat în lacrimi, si era din nou o fetita speriata:
Dumnezeule, nu pot trai în felul acesta. Daca nu ma lasi sa mor. Atunci fa bine si arata-mi cum sa traiesc.
La mai bine de patruzeci de ani dupa acel moment, Joni consemneaza ca Dumnezeu a facut cu mult mai mult de-atat! El i-a dat întelepciunea care sa-i arate cum sa traiasca în fata dezamagirilor vietii. În timp ce Îl cauta pe Domnul, Joni a absolvit treptele începand cu supravietuirea la circumstantele din viata ei, trecand la a le tolera, a le îndura cu rabdare, la a persevera în aceasta, pana a ajuns în punctul în care a putut spune... „Îti multumesc, Doamne, pentru scaunul acesta cu rotile. Îti multumesc pentru viata ce mi-ai dat-o.”
E o poveste incredibila care începe cu o pierdere sfasietoare, dar se sfarseste în forma unei marturii provocatoare despre puterea de vindecare a dragostei si harului lui Dumnezeu. Joni recunoaste ca întelepciunea divina asupra celor mai importante lucruri din viata îsi merita pretul, chiar daca eticheta de pret înregistreaza unul aparent exorbitant. Filtrat prin anii de lupta si lacrimi si biruinte, acest punct de vedere asupra realitatii este asemenea unei desagi încarcate cu pietre scumpe. Este întelepciunea castigata cu multa truda, la un pret ridicat. Dar care se preschimba în nimic mai putin decat într-o ghirlanda a harului.
